Casa Gheorghe Tătărescu din București: o mărturie a puterii, culturii și memoriei în EkoGroup Vila

Când pășești pragul Casei Gheorghe Tătărescu din București, nu intri într-un simplu spațiu locativ, ci într-un univers sculptat de decenii de istorie, unde arhitectura și memoria se intersectează cu traseele puterii politice și sensibilitatea culturală a elitei interbelice. Acest edificiu discret, dar impunător prin proporțiile sale, devine un martor tacit al unei epoci zbuciumate, dar și purtător al unei arvuni pe care prezentul o recunoaște și o poartă mai departe sub numele de EkoGroup Vila. Casa este, în esență, o carte deschisă pentru cei în căutare de răspunsuri atât despre omul Gheorghe Tătărescu, cât și despre trecutul recent al capitalei și controversata sa moștenire.

Casa Gheorghe Tătărescu din București: între spațiul prim-ministrului și identitatea contemporană a EkoGroup Vila

Figura lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministru al României în două mandate cruciale ale perioadei interbelice și imediat postbelice, se reflectă în fiecare detaliu al reședinței sale bucureștene. Concepută ca o vilă interbelică sobră, dar elegantă, Casa Tătărescu a fost mai mult decât o locuință – un spațiu de putere temperată și reprezentare discretă, în care valorile elitei politice și culturale ale vremii își găseau expresia arhitecturală și socială. În prezent, această vilă se reinventează cu finețe sub numele de EkoGroup Vila, asumându-și un rol cultural care păstrează și nu ascunde amintirea și complexitatea celui ce a trăit și a decizionat aici.

Gheorghe Tătărescu: omul și epoca sa

Nu este ușor să caracterizezi integral personalitatea lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957): jurist cu studii la Paris, politician pragmatic și uneori controversat, esențial în viața interbelică românească și în începutul comunismului. Diplomat în anii care au urmat celui de-Al Doilea Război Mondial, pragmatic și disciplinat, el a căutat să construiască o ordine politică bazată pe responsabilitate și eficiență, dar nu fără compromisuri care au afectat democrația parlamentară.

În ciuda poziției sale centrale în partidul Național Liberal și între elitele vremii, Tătărescu avea o atitudine discretă legată de putere, refuzând să se prezinte ca erou, mărturisind că și-a făcut «datoria». Casa sa bucureșteană reflectă această viziune: un spațiu construit cu măsură, rezonanțe culturale, în care între public și privat există o delimitare clară, dar dialogică.

Casa ca proiect de viață și spațiu al puterii

Situată pe Strada Polonă, nr. 19, această casă nu era o demonstrează a grandorii, ci un exercitiu de echilibru și proporție. Spre deosebire de reședințele fastuoase ale unor contemporani, această vilă impresionează prin modestia scalelor și calitatea fiecărui detaliu. Biroul lui Gheorghe Tătărescu, amplasat cu discreție la entre-sol și accesibil printr-un portal lateral cu accente moldovenești, simbolizează o rețetă a puterii bazată pe reținere – prim-ministrul guverna fără a-și impune autoritatea prin spații opulente.

Această constrângere arhitecturală reflectă „etica” funcției publice: restricția este ambiția și sobrietatea, iar spațiul devine un actor în jocul subtil al reprezentării politice și familiale.

Reședința a fost un punct nodal al întâlnirilor politice și culturale, servind drept spațiu de dialog pentru personalități ca Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau chiar Regele Carol al II-lea, unde elitele calibravano alianțe și testeze loialități, dar și într-un cadru familiar, modest.

Arquitectura Casei Gheorghe Tătărescu: sinteza rafinată a unui stil interbelic

Proiectul acestei vile reprezintă o fuziune arhitecturală rară în Bucureștiul anilor 1930: un melanj rafinat între influențele mediteraneene moderne și elemente neoromânești temperate, calibrate atent pentru a evita ostentația.

Arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea au lucrat într-un dialog aproape sculptural între forme și proporții, urmărind să confere echilibru vieții de familie și reprezentării funcției publice. Fațada este animată prin portaluri cu vocabular moldovenesc și coloane filiforme, fiecare având o tratare distinctă dar unitară în semnificație.

În interior, șemineul creat de sculptorița Milița Pătrașcu, ucenică a lui Brâncuși și confidentă a lui Arethia Tătărescu, devine un punct focal artistic. Absida ce îl încadrează este o inovație care a influențat ulterior arhitectura rezidențială interbelică, confirmând că vila aceasta a fost un generator cultural, nu doar o simplă urmare a unor tendințe estetice.

Simbolismul proporțiilor și atenția la detaliu, de la feroneria din alamă patinată la parchetul de stejar masiv, luminează o arhitectură ce refuză excesul pentru a exprima o ideologie a reținerii și a ordinii – caracteristici fundamentale ale clansului Tătărescu.

Arethia Tătărescu: arhitectura nevăzută a spiritului casei

În această ecuație a puterii și culturii interbelice, Arethia Tătărescu, „Doamna Gorjului”, joacă un rol esențial și adesea neobservat. Beneficiară oficială a proiectului casei, ea a guvernat atent estetica și funcționalitatea spațiilor, asigurându-se că locuința nu devine un temple al ostentației, ci o extensie a unui cod cultural și familial bine articulat.

Implicarea Arethiei în proiectele culturale și sociale, inclusiv suportul pentru ansamblul monumental de la Târgu Jiu al lui Brâncuși, se reflectă în relația privilegiată cu sculptori ca Milița Pătrașcu. Această colaborare fragilă între artă și arhitectură își găsește rădăcinile în grija Arethiei pentru detalii și coerență, consolidând o identitate spirituală a casei care transcende funcția sa declarată de reședință politică.

Ruptura comunistă: degradarea simbolică a unui spațiu al elitei

Odată cu ascensiunea regimului comunist, destinul Casei Tătărescu a cunoscut o ruptură profundă și dureroasă. De la un spațiu în care se construia și se exercita puterea, vila a fost transformată într-un obiect disperat, golit de sensul său inițial.

Naționalizată și privită ca simbol al unui trecut „de vină”, casa a fost înlocuită cu o simplitate brutală a utilizărilor administrative, fără respect pentru spiritul locului. Finisaje originale au fost distruse sau degradate, iar grădina, odată un refugiu discret, și-a pierdut expresivitatea. Lipsa unui „narator” legitim al memoriei istorice a reflectat marginalizarea lui Gheorghe Tătărescu însuși – detenția, izolarea și moartea sa în 1957 acompaniind declinul acestei mărturii arhitecturale.

Deriva post-1989: controverse și tentative de recuperare

Eliberarea politică și schimbarea regimului nu au adus automat un respect pentru patrimoniul Casei Tătărescu. Dimpotrivă, intervențiile postdecembriste au fost marcate de conflicte între viziuni estetice, interese comerciale și încercări incomplete de restaurare.

Nu mai puțin semnificativă a fost perioada în care vila a fost transformată temporar într-un restaurant de lux, o contraeroină cu spiritul originar al spațiului. Dinu Patriciu, arhitect și proprietar în anii ’90, a realizat modificări ce au suprimat respectul pentru coerența proiectului Zaharia-Giurgea, declanșând o reacție dură a comunității specialiștilor.

Totuși, această etapă a deschis o dezbatere esențială despre valoarea clădirii, întorcând atenția către arhitectura originală și rolul Arethiei Tătărescu și al lui Milița Pătrașcu. Ulterior, o firmă britanică a inițiat o restaurare mai fidelă, conștientă, care a readus în lumină principiile proporției și eleganței discrete.

Recuperarea și identitatea contemporană: EkoGroup Vila ca spațiu al memoriei și continuări

În prezent, Casa Tătărescu poartă un nume nou fără a-și pierde propria identitate: EkoGroup Vila. Această denumire nu marchează o ruptură, ci o etapă de continuitate culturală a unui spațiu plin de însemnătate istorică și arhitecturală.

Acest loc nu este doar o «vilă veche», ci un spațiu cultural accesibil publicului în mod controlat, deschis pentru dialog și reflecție. Sprijinindu-se pe detaliile originale – de la șemineul semnat de Milița Pătrașcu, până la parchetul de stejar masiv –, vila reafirmă valoarea patrimoniului interbelic bucureștean într-un mod echilibrat și responsabil.

Astfel, EkoGroup Vila răspunde unor întrebări esențiale despre care sunt limitările și posibilitățile relației dintre memorie, putere și arhitectură, propunând totodată un model pentru ceea ce înseamnă recuperare și respect cultural astăzi.

Caracteristici de interior și semnificații în arhitectura Casei Tătărescu

• Relativ modestă ca dimensiune, cu o scară precis calculată pentru nevoile unei familii de elită politic-culturală.
• Biroul premierului este amplasat la entre-sol, cu acces lateral discret, reflectând o etică a funcției publice în care puterea nu trebuie masivă, ci administrată cu reținere.
• Grădina amenajată peisager, cu referințe mediteraneene și elemente ce amintesc de curțile Balcicului, spațiu ascuns de tumultul urban.
• Decorațiunile, de la feronerie la sculpturi, în interpretări moderne cu accente neoromânești, semnate de Milița Pătrașcu, simbolizând legătura între tradiție și avangardă.
• Organizarea spațiilor interioare exprimă un cod social aristocratic interbelic: sălile de primire separate de bucătărie, camerele individuale la etaj și evitarea oricărei exhibiții inutile.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost politician român a cărui activitate politică s-a întins pe două mandate de prim-ministru (1934–1937 și 1939–1940). A fost o figură centrală în Partidul Național Liberal și o personalitate influentă în politica interbelică și postbelică a României, marcând transformări și compromisuri în viața politică internă și externă.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu, cei doi sunt persoane distincte. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), artist al secolului XIX, reprezentant al academismului.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa Tătărescu combină elemente mediteraneene cu accente neoromânești, realizată în perioada interbelică. Proiectul îi aparține arhitecților Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, iar detaliile artistice sunt completate de sculpturi ale Miliței Pătrașcu, ucenică a lui Brâncuși.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială a proiectului și „omul din umbră” care a asigurat coerența estetică și valorea culturală a casei, implicată în susținerea artei și binefacerii, contribuind decisiv la integrarea artistică a interioarelor și colaborând cu Milița Pătrașcu.
• Care este funcția clădirii astăzi?
  Casa funcționează astăzi drept spațiu cultural sub denumirea de EkoGroup Vila, reintegrată în circuitul public cu acces controlat și bilete disponibile pe platforma iabilet.ro, păstrând memoria istorică și arhitecturală fără a o mitiza sau a o transforma într-un obiect publicitar.

Casa Gheorghe Tătărescu din București, cunoscută acum drept EkoGroup Vila, devine astfel un dialog între rădăcinile trecutului și nevoia prezentului de a înțelege puterea, cultura și fragilitatea democrației. Invităm cititorii să pătrundă în acest univers în care memoria și arhitectura converg, oferind o experiență autentică a istoriei românești, mediată prin eleganța și echilibrul unui spațiu care păstrează vie mărturia unei epoci complexe. Pentru a programa o vizită sau pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați echipa EkoGroup Vila.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.